luni, 18 august 2008
vineri, 15 august 2008
Imi este aproape imposibil sa mi-l imaginez pe Marius bolnav. Si spun asta deoarece pentru mine, Marius, inseamna un om puternic, vesel si plin de viata, generos cu zambetul si vorbele, pregatit sa spuna intotdeatdeauna o gluma potrivita pentru a aduce inseninare celui care are nevoie de ea.
Stiu ca-i plac foarte mult oamenii si de aceea are multi prieteni.
Profesia pe care a ales-o este una eminamente umana. Nobila chiar. Pentru ca se numara printre cele dedicate salvarii de vieti , tocmai de aceea nu stiu daca a-ti pune propria viata in pericol pentru a o salva pe cea a semenilor tai, poate fi numita neaparat profesie, mai degraba cred ca este o chemare speciala, o manifestare faptica a unui imens devotament, dar si dragoste fata de oameni.
Desi a terminat o facultate tehnica, Marius a decis, in cele din urma, sa devina pompier si astfel sa-si puna viata in slujba noastra. Nu m-a uimit deloc decizia lui, mi s-a parut chiar potrivita felului sau de a fi.
Imi amintesc ca l-am cunoscut in vremea studentiei, intr-o calatorie varateca cu trenul, iar primul nostru schimb de cuvinte s-a soldat cu un memorabil hohot de ras, dar si cu concretizarea unei prietenii, care a infruntat anii, pastrandu-si prospetimea si frumusetea.
Rasul este o binecuvantare, iar cei haraziti cu darul de a-l genera se numara printre cei alesi.
Lui Marius ii place sa vada oamenii razand. Si, drept sa spun, nu-mi amintesc sa-l fi vazut vreodata incruntat, nemultumit sau revoltat. Mi-a spus, nu o data, ca iubeste viata, ca se bucura de fiecare clipa pe care o traieste. Ma sfatuia, atunci cand eu ma plangeam – ba de una, ba de alta – sa nu-mi incarc sufletul cu trairi negative, sa traiesc si sa depasesc perioadele de incercare mai putin placute, dar sa trag invataminte din ele si sa privesc partea buna a lucrurilor. Deoarece, spunea el, fiecare experienta de viata isi are rostul ei; nimic nu e intamplator si pana la urma totul este spre binele nostru.
Asa o fi, ma intreb eu acum?
Nu exista oare si o ratiune paralela cu a lui?
Cum sa-mi explic faptul ca la doar 30 de ani, Marius este in acest moment intre viata si moarte? Care este ratiunea potrivit careia, in momentul in care eu scriu aceste randuri, Marius este pe un pat spital, chinuit de o boala perfida si necrutatoare, care il duce cu rapiditate spre marele final.
Dupa zeci de tentative, in cele din urma, mi-am strans tot curajul din mine si l-am sunat. Mi-a raspuns cu o voce palida, absolut necunoscuta mie, dar in care era evidenta bucuria ca ma aude. Nu am vorbit prea mult. Recunosc. Nu am putut sa-mi asum durerea pe care vocea si cuvintele sale o faceau sa creasca in mine.
L-am sunat, hotarata sa-i spun sa lupte, sa nu-si piarda speranta, sa pastreze increderea in Dumnezeu si oameni, ca totul este doar o incercare pe care o va depasi. E greu de imaginat, dar toate aceste lucruri mi le-a spus Marius. Mie. Adica m-a alinat el pe mine.
Chiar si foarte bolnav nu si-a pierdut speranta ca isi va redobandi viata, rasul, forta. Crede in oameni, in ajutorul lor. Pentru ca, viata lui depinde de o operatie, extrem de scumpa – undeva la 200.000 de euro. In momentul de fata nu are acesti bani si timpul trece necrutator. Fiecare zi il duce tot mai aproape de moarte.
Ei, bine, nu pot sa nu ma intreb de ce o viata – indiferent a cui – trebuie sa fie conditionata si tradusa intr-o suma de bani?
Chiar daca intrebarea ramane retorica, ecuatia este una reala. Pentru a se vindeca, Marius are nevoie de bani.
Cu siguranta, multi din cei care cititi aceste randuri, nu il cunoasteti si nu stiu in ce masura am reusit sa vi-l dezvalui si sa va conving de faptul ca atunci cand il putem ajuta pe omul de langa noi, sa nu ezitam s-o facem.
Stiti cum e…..uneori cuvintele tradeaza, nu vor sa cuprinda gandurile si trairile.
De aceea o sa va adresez , in cuvinte putine si simple, rugamintea de a-l ajuta pe Marius.
Exista un numar de telefon la care va raspunde Anca, sotia lui:
Tel. 0741 560 570Si doua conturi:
Pentru donaţii în lei: RO83RNCB0034079434430001
Va multumeste,
Loredana Roxin
joi, 14 august 2008
Pentru a trăi, Marius are nevoie de o mână întinsă
Pentru a-i da o mână de ajutor lui Marius, există un număr de telefon de la care se pot afla mai multe informaţii (0741 560 570) şi două conturi deschise la BCR.
Pentru donaţii în lei: RO83RNCB0034079434430001
Pentru donaţii în euro: RO29RNCB0034079434430003